Bullying-ul ia amploare în școli: 1 elev din 2 este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situații de bullying

Bullying-ul ia amploare în școli: 1 elev din 2 este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situații de bullying
Publicat: 30/01/2023, 14:56
Actualizat: 30/01/2023, 14:57

În România, fenomenul de bullying are proporții nemaiîntâlnite: 1 elev din 2 este victima actelor de amenințare, de umilire sau de violență fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situații de bullying.

Conform datelor oficiale, în sistemul de educație a fost înregistrată o creștere cu aproape o treime a situațiilor de bullying sesizate, în anul școlar 2021-2022, prin comparație cu anul școlar anterior (10.971 de situații de bullying constatate, față de 7.715).

În realitate însă, fenomenul este mult mai grav. O analiză recentă a Organizației Salvați Copiii (finalul anului 2022) arată că  bullying-ul în școală ori în clasă și perpetuarea lui în mediul online afectează emoțional, an de an, sute de mii de elevi care devin victime ale situațiilor de violență fizică și de amenințare sau ale mesajelor umilitoare transmise online (49%), asistă în calitate de martori (82%) sau recunosc că au comis ei înșiși astfel de fapte (27%).

„Considerând că grupurile de acțiune anti-bullying reprezintă cea mai bună cale de limitare a fenomenului de violență dintre elevi în spațiile școlare, Organizația Salvați Copiii solicită Ministerului Educației o evaluare a stadiului implementării Normelor metodologice privind constituirea acestor grupuri și elaborarea unei strategii naționale de respectare întocmai a dispozițiilor legale”, transmite ONG-ul, într-un comunicat de presă.

Semnalul de alarmă al Organizației Salvați Copiii, transmis luni cu ocazia Zilei Internaţionale pentru Nonviolenţă în Școală, vine ca urmare a relatărilor din ce în ce mai numeroase din presă cu privire la acte inacceptabile de violență produse între elevi în România.

Una dintre acestea se referă la incidentul petrecut într-un liceu din localitatea Mioveni, în care elevii s-au agresat fizic cu pumnii și picioarele și folosind bucăți de lemn smulse de pe holurile unității de învățământ. În prezent, adolescenții se află în atenția consilierului școlar, iar grupul de acțiune anti-bullying al acestei școli a devenit funcțional imediat după acest eveniment, inițiind un proces de informare și mobilizare a elevilor, cadrelor didactice și părinților pentru a identifica și preveni conflictele ce pot genera astfel de fapte de violență și punerea în pericol a siguranței elevilor și climatului școlar.

Salvați Copiii: Faptele de bullying se petrec pe fondul lipsei de interes din partea sistemului de educație

Faptele de bullying se petrec pe fondul lipsei de interes din partea sistemului de educație de a elabora o strategie și un plan de acțiune de prevenire și combatere a bullying-ului și cyberbullying-ului, pornind de la reglementările legale în vigoare privind acest fenomen aflat într-o progresie îngrijorătoare. În 27 mai 2020, prin ordin de ministru, propunerile Salvați Copiii România privind prevenirea și reducerea fenomenului de bullying în școli au fost incluse în Normele metodologice de aplicare a Legii împotriva violenței psihologice bullying (Ordin nr. 4.343/2020).

„Acestea au preluat mecanismul de intervenție conceput integral de Salvați Copiii și testat în zeci de unități școlare. Obiectivul esențial al acelor dispoziții legale este de a crea un climat sigur și pozitiv în fiecare unitate de învățământ preuniversitar, astfel încât dreptul la educație al elevilor să fie respectat prin asigurarea unei stări de bine tuturor elevilor”, conform Salvați Copiii.

ONG-ul propune înființare, în fiecare școală/liceu, unuu grup de acțiune anti-bullying

Astfel, în fiecare școală/liceu trebuie înființat un grup de acțiune anti-bullying din care vor face parte directorul unității de învățământ, profesorul consilier școlar, trei cadre didactice formate în problematica violenței, inclusiv a violenței psihologice-bullying, doi sau mai mulți reprezentanți ai elevilor și reprezentanți ai părinților. Rolul acestui grup este de a preveni, de a identifica și soluționa situații de bullying între elevi, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale și/sau cibernetice. În școlile în care există grup de acțiune anti-bullying și este funcțional, se observă o îmbunătățire a climatului educațional, care se traduce într-o mai bună colaborare a cadrelor didactice cu părinții, astfel elevii primesc același mesaj la școală și acasă. Se simt sprijiniți pentru a deveni mai toleranți și se îndreaptă cu mai mare încredere către adulți atunci când întâmpină situații dificile.

„Ignorarea de către consiliile de administrație ale școlilor a legii care oferă școlilor o soluție pentru a preveni bullying-ul înseamnă, de fapt, să accepți că siguranța fizică și emoțională a elevilor care depind de tine le va fi amenințată. Întreg procesul educațional, relațiile dintre elevi și cadrele didactice și dorința de a veni la școală vor fi afectate, cu costuri pe care tot elevii le vor plăti, acum sau mai târziu. Pentru a determina școlile și liceele să-și creeze aceste mecanisme, Ministerul Educației și inspectoratele școlare au o mare responsabilitate, iar Salvați Copiii își va oferi, fără îndoială, sprijinul metodologic, așa cum am procedat și în cazul celor peste 80 de școli.”, a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Otilia Serescu
Absolventă a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Otilia Serescu a debutat în mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Avertisment după ce o dansatoare a murit sufocată în timp ce avea relații intime cu...
De ce a fost eliminată Ștefania Ștefan. Acuzații dure la adresa Pro TV după ultimul...
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Un băiat de 14 ani a murit după ce a răspuns la o provocare și...
Ea este noua iubită a lui CRBL! Și-a găsit alinarea în brațele unei puștoaice, după...
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care...
Vremea 20 mai - 17 iunie 2024. Val de ploi, vijelii și grindină în mai...
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a...
Valoarea voucherelor de vacanță a ajuns la 1.600 de lei, în acest an! Cine sunt...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Noua axă a răului? Vladimir Putin şi Xi Jinping şi-au promis să coopereze împotriva SUA...
Experiment pentru MODIFICAREA climei, oprit ÎN ULTIMA CLIPĂ!
S-a decis plata. Banii se transferă direct în cont din 27 iunie. Cine sunt românii...
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine...
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Virginia, întrebare neașteptată pentru Patrick: „Patrick, îți pare rău că m-ai chemat la camera roșie?”
"Vă rog, ajutați-ne. Ajutor!". Iulia Vântur, mesaj disperat. Ce s-a întâmplat și cum dorește să...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Ce putem afla din cristalele antice despre apa și continentele Pământului?
×